Marile companii de IT care au dezvoltat sisteme de operare pentru smartphone-uri se vor întrece să le ofere utilizatorilor cele mai atrăgătoare programe şi softuri prin magazinele virtuale.

În viitorul apropiat, sistemul de operare va fi hotărâtor atunci când îţi vei alege telefonul mobil. Miza va fi magazinul virtual de aplicaţii şi programele pe care le va oferi.

Sistemul e simplu: odată ce ai un telefon care rulează cu Android – Google, Windows 7 Mobile – Microsoft sau iOS – Apple, automat poţi descărca zeci de mii de programe, jocuri şi aplicaţii pe care le poţi folosi pe telefonul tău.

De exemplu, dacă ai iPhone şi vrei un GPS bun, intri pe App Store şi îl descarci de acolo. De asemenea, cei care folosesc programul celor de la Google pot beneficia de aplicaţii de pe Android Market, unde pot găsi de la aplicaţii care îţi arată programul de zbor al avioanelor până la actualizarea la minut a vremii într-o localitate.
Cum se face o aplicaţie

În industria aplicaţiilor pentru telefoanele inteligente au intrat şi câteva companii de IT româneşti. După ce în 2009 a fost desemnată de Google „Cea mai bună aplicaţie de turism”, Trip Journal, dezvoltată de clujenii de la iQuest, a primit două premii şi la Mobile App World 2010 care a avut loc la Londra. „O aplicaţie atrăgătoare este simplă, creativă, are un design grozav, este bine dezvoltată şi răspunde cerinţelor utilizatorilor”, explică Oana Călugăr, directorul de marketing al iQuest.

La o aplicaţie se lucrează de obicei în echipă, sunt developeri, designeri, testeri şi un manager de proiect. „Trebuie reţinut faptul că dezvoltarea unei aplicaţii nu se opreşte după lansarea în app store (n.r. – magazinul virtual de aplicaţii): utilizatorii cer noi funcţionalităţi pe care dezoltatorii trebuie să le livreze în versiuni îm bu nătăţite ale aplicaţiei”, mai precizează directorul de marketing al iQuest.

După ce este finalizată aplicaţia, cel care a creat-o o înscrie în magazinul virtual, de genul Ovi – Nokia, Android Market – Google sau App Store – Apple. „După înscriere, aplicaţiile sunt evaluate în funcţie de criterii bine definite: utilitatea, unicitatea, funcţionalitatea uşoară. Magazinele pot respinge aplicaţiile care nu sunt conforme cu aceste criterii, iar dezvoltatorii au şansa de a îmbunătaţi aplicaţiile şi de a le înscrie din nou în app store”, explică reprezentantul iQuest.

În prezent, Android Market are disponibile 200.000 de aplicaţii, App Store (Apple) – 300.000, iar Windows 7 Mobile (Microsoft), lansat anul trecut – peste 5.000.

TOP APLICAŢII

GOOGLE

Android Market

  • Runstar. Te ajută să-ţi gestionezi programul de jogging, te monitorizează şi îţi spune cum ai evoluat de-a lungul timpului;
  • TuneIn Radio. Ai posibilitatea să alegi din peste 40.000 de posturi de radio pe care le poţi asculta on-line;
  • To Do List. Îţi dă posibilitate să-ţi faci agenda zilnică: lucruri pe care trebuie să le faci la serviciu, priorităţi, zilele de naştere sau lista de cumpărături
  • Job Search Engine. Te ajută să-ţi cauţi job direct de pe site-urile angajatorilor după anumite cuvinte;
  • Wetter info. Aplicaţia, dezvoltată de nemţi, oferă informaţii despre vreme, precum şi prognoze pentru următoarele zile.

APPLE

App store

  • Trip Journal. Are un suport care îţi dă posibilitate să vizualizezi pe Google Maps, memorează datele coordonatelor, poţi posta fotografii, înregistrari video şi comentarii sau articole pe blogul personal.
  • The weather channel. Îţi oferă hărţi full screen foarte detaliate, vremea la zi, precum şi prognoza pentru următoarele zile.
  • Kindle. Îţi dă posibilitatea să accesezi peste 775.000 de cărţi de pe site-ul Amazon. Majoritatea cărţilor costă în jur de 10 dolari.
  • iFitness. E un antrenor personal de sport. Îţi organizează programul la sală şi îţi arată ce exerciţii trebuie să faci la antrenament, şi cu ajutorul unor imagini îţi exemplifică cum se efectuează fiecare în parte.

MICROSOFT

Windows Marketplace

  • Currency Converte. Te-ai întrebat vreodată cât valorează banii tăi în yeni ori ruble? Aplicaţia te ţine la curent cu ultimele modificări ale cursului valutar.
  • Speed Tester. Testează lărgimea de undă a conexiunii tale. Odată încheiat testul, aplicaţia îţi returnează viteza medie de download.
  • Pictures Lab. Aplicaţia îţi oferă aproximativ 20 de efecte retro, pentru a obţine imagini asemănătoare celor de la începuturile fotografiei.
  • Travelocity. Informaţii turistice despre locurile pe unde călătoreşti. Îţi dă informaţii calde despre cursele aeriene, caută hoteluri şi îţi permite să rezervi bilete ori camere online.

NOKIA

Ovi

  • Accu Wheater. Ai acces la toate datele despre vreme, preluate de pe unul dintre cele mai mari site-uri de profil din lume.
  • Free Translator. Aplicaţia îţi dă posibiliatea să traduci un text în 12 limbi.
  • Sport Traker. Telefonul tău devine un computer care îţi monitorizează efortul fizic şi traseul pe care îl parcurgi în fiecare zi, precum şi caloriile pe care le-ai ars.
  • World Traveler. Cei care merg în excursie pot afla informaţii din peste 5.000 de oraşe: vreme, zboruri ale avioanelor, moneda de schimb etc.
  • Decibel Metter. Îţi transformă telefonul mobil într-un aparat de măsurat decibilii în locurile zgomotoase.

sursa: evz.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.