Potrivit unui raport publicat de firma de cercetare ComScore Inc, utilizatorii Google+ din Statele Unite au petrecut 3,3 minute pe site în luna ianuarie, mai puțin decit în decembrie și mult mai puțin decit utilizatorii de Facebook.

Timpul mediu petrecut de utilizatorii Google+ în rețea era de 4,8 minute în decembrie și 5,1 minute în noiembrie. În schimb, utilizatorii Facebook au petrecut 7,5 ore în rețea în ianuarie, iar în decembrie, 7 ore.

Google și-a lansat rețeaua de socializare în iunie 2011 cu scopul de a ține utilizatorii conectați cât mai mult timp și pentru a-și mări veniturile. Luna trecută Google+ a ajuns la 90 de milioane de membri, peste dublul utilizatorilor din octombrie, dar mult mai puțin decât Facebook, al cărei număr de utilizatori depășește 845 de milioane.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.