appeInstanța din Texas a constatat că Apple este vinovată de încălcarea unor brevete pentru utilizarea tehnologiilor de comunicare – apeluri vocale și video. Reclamantul este compania VirnetX, care va primi de la Apple 502,6 milioane de dolari.

Pe fondul acestei știri, acțiunile VirnetX au crescut cu 44%. Compania a acuzat Apple de încălcarea a patru brevete referitoare la funcționarea FaceTime, iMessage și a unor funcții legate de securitate. Compania din Cupertino a respins acuzațiile.

Nu este prima dată când cele două companii se întâlnesc în instanță, a mai fost un alt conflict între Apple și VirnetX care a început în 2010. Apple a mai fost obligată să plătească 302 milioane de dolari, dar mai târziu suma a crescut până la 439,7 milioane de dolari. Astfel, VirnetX ar putea încasa aproape un miliard de dolari de la Apple, dacă ultima nu va ataca decizia instanței.

Lasă un răspuns