Site 10 ani ANRCETI.jpgAstăzi, 17 august, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI- www.anrceti.md) împlineşte zece ani de la înfiinţare. Ea a fost constituită în urma procesului de restructurare a telecomunicaţiilor, desfăşurat în anii 90 în scopul liberalizării acestui sector, promovării concurenţei şi creării unei infrastructuri moderne care să asigure integrarea reţelelor naţionale de telecomunicaţii cu cele europene şi internaţionale.

Pornind acum zece ani pe un teren încă necunoscut, Agenţia a parcurs o cale marcată de probleme, de unele eşecuri, dar şi de victorii, care i-au permis să acumuleze experienţa necesară pentru un regulator matur al acestei pieţe specifice. Echipa Agenţiei a depus eforturi mari pentru a se afirma şi a demonstrat în repetate rânduri că sectorul de comunicaţii are nevoie de o asemenea autoritate de reglementare.

Principalul rezultat al activităţii Agenţiei constă în crearea condiţiilor necesare pentru dezvoltarea dinamică a sectorului de comunicaţii şi IT, liberalizarea deplină a pieţei de telefonie fixă şi stimularea procesului de liberalizare a pieţelor de telefonie mobilă şi de acces la Internet. În acest scop Agenţia a luat o serie de măsuri de importanţă primordială pentru dinamizarea sectorului de comunicaţii, printre care elaborarea şi implementarea primului Plan Naţional de Numerotare şi a primelor reguli de interconectare a reţelelor din istoria modernă a telecomunicaţiilor autohtone, demararea procesului de re-balansare a tarifelor la serviciile publice de bază prestate de SA „Moldtelecom”, liberalizarea pieţelor de comunicaţii, simplificarea procedurii de intrare a doritorilor de a activa pe aceste pieţe.

În urma acestor şi altor acţiuni întreprinse de Agenţie numărul operatorilor de telefonie fixă a crescut, în perioada 2000 – 2010, de la unu la 17, iar a celor de telefonie mobilă de la doi la patru. Numărul internet -provider – ilor s-a ridicat la 50, dintre care patru au acces direct la traficul transfrontalier al Internetului. Demonopolizarea acestui segment de piaţă s-a produs în primul semestru al anului curent, când Agenţia a autorizat trei companii noi pentru operare pe piaţa accesului direct la traficul transfrontalier al Internet -ului global. Agenţia consideră că intrarea pe această piaţă a noi operatori va stimula concurenţa, care va conduce la reducerea tarifelor la serviciile de Internet în bandă largă şi la sporirea calităţii acestor servicii.

Despre impactul măsurilor luate de Agenţie putem judeca şi după evoluţia sectorului de comunicaţii, care a devenit, în primul deceniu al secolului XXI, cel mai dinamic sector al economiei naţionale. Cele mai impresionante creşteri au fost înregistrate pe pieţele de comunicaţii mobile şi de acces la Internet. Ele au parcurs într-un deceniu o cale pe care sectoare similare din multe ţări o parcurg în 20 – 30 de ani. În ultimii zece ani, numărul utilizatorilor de telefonie mobilă a crescut de 26 de ori: de la 111 mii la 2 mil. 855 mii, iar rata de penetrare a serviciilor, raportată la o sută de locuitori, s-a majorat de la 3,1% la 80,1%. Numărul utilizatorilor de Internet mobil în bandă largă oferit prin reţelele de comunicaţii 3G a ajuns, în 2010, la 107,4 mii, iar a abonaţilor la serviciile de Internet în bandă largă la puncte fixe s-a ridicat la 231 mii. În perioada 2000 – 2009 volumul total al vânzărilor înregistrate pe pieţele din sectorul de comunicaţii s-a majorat anual în mediu cu 24,5% şi a ajuns anul trecut la circa 6 mld. lei.

În 2010, Agenţia a demarat lucrările de aplicare a unui nou mecanism de protejare a concurenţei: identificarea şi analiza pieţelor relevante, desemnarea furnizorilor cu putere semnificativă pe aceste pieţe şi stabilirea obligaţiilor preventive speciale ce urmează a fi impuse acestor furnizori în scopul eliminării barierelor existente şi stimularea concurenţei. În primul semestru a.c., Agenţia a identificat primele patru pieţe relevante, în prezent efectuează analiza detaliată a acestora, după care va alege şi aplica remediile necesare pentru redresarea situaţiei create pe pieţele identificate. Până la sfârşitul anului Agenţia va finaliza lucrările legate de încă şase pieţe relevante. La efectuarea acestor lucrări complexe Agenţia beneficiază de ajutorul experţilor din cadrul unui proiect de asistenţă tehnică oferit de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În zece ani Agenţia a reuşit să creeze un colectiv puternic format din specialişti calificaţi, capabili să răspundă exigenţelor unei pieţe moderne de comunicaţii. Ea a început activitatea cu 12 specialişti recrutaţi, în temei, de la ministerul şi întreprinderile de stat din domeniu, mulţi dintre care continuă să activează şi azi la Agenţie. Această echipă a devenit nucleul de bază în jurul căruia s-a format, cu trecerea anilor, colectivul Agenţiei care întruneşte, în prezent, peste 40 de specialişti. Majoritatea absolută dintre ei sunt ingineri, programatori, economişti, jurişti. În ultimii doi ani Agenţia a angajat, în temei, specialişti cu vârste cuprinse între 20 şi 29 de ani. În prezent, acest personal care aduce un spor de creativitate şi inovaţie în activităţile Agenţiei, numără peste 20 de specialişti. Conducerea Agenţiei consideră că întinerirea colectivului creează noi rezerve de creştere şi fortificare a acestuia.

Actualmente, echipa Agenţiei este preocupată de crearea condiţiilor necesare pentru lansarea unor servicii noi, de nivel european. În acest scop, ea elaborează programul de implementare a portabilităţii numerelor telefonice, regulile de utilizare a numărului naţional unic de urgenţă „112”, precum şi un set de acte de reglementare ce vizează dezvoltarea reţelelor şi serviciilor de acces la Internet în bandă largă, a comunicaţiilor mobile celulare de generaţia a patra (4G), trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală.

Aceste şi alte obiective ale Agenţiei pe termen scurt şi mediu urmăresc scopul de a stimula ascendenţa sectorului de comunicaţii electronice şi IT, sector care a devenit unul prioritar pentru dezvoltarea economică şi socială durabilă a ţării. Consiliul de Administraţie are certitudinea că Agenţia îşi va atinge scopul propus. Pentru că dispune de un potenţial serios: are o experienţă bună acumulată în cei zece ani de activitate şi un corp de specialişti calificaţi care pot răspunde provocărilor acestui sector cheie al economiei naţionale.

1 COMENTARIU

  1. […] Un bilanţ sumar al primului deceniu de activitate a ANRCETI Tue Aug 17, 2010 11:01 am Astăzi, 17 august, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI- www.anrceti.md) împlineşte zece ani de la înfiinţare. Ea a fost constituită în urma procesului de restructurare a telecomunicaţiilor, desfăşurat în anii 90 în scopul liberalizării acestui sector, promovării concurenţei şi creării unei infrastructuri moderne care să asigure integrarea reţelelor naţionale de telecomunicaţii […] […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.