cyber-crimeProcuratura Generală lansează pentru consultare publică proiectul Planului de Acţiuni în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii cibernetice, care urmează a fi aprobat printr-un ordin interdepartamental de 11 instituţii de stat. Reprezentanţii societăţii civile, persoanele fizice şi juridice sunt îndemnate să se expună asupra documentului, să prezinte opinii şi propuneri relevante.

Documentul elaborat de Procuratura Generală prevede o perioadă de implementare de 3 ani şi are drept scop ajustarea legislaţiei naţionale la prevederile Convenţiei Consiliului Europei privind criminalitatea informatică adoptată la 23 noiembrie 2001 la Budapesta, asigurarea executării Legii nr.20-XVI din 03.02.2009 cu privire la prevenirea şi combaterea infracţiunilor informatice.

Printre obiectivele de bază ale planului se evidenţiază: perfecţionarea cadrului legislativ şi asigurarea aplicării prevederilor legislaţiei în domeniu (inclusiv referitor la conservarea probelor, la competenţa exercitării şi conducerii urmăririi penale în cazul infracţiunilor cibernetice, la păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice, reglementarea „Internetului”); asigurarea funcţionării unui mecanism eficient de semnalare a crimelor cibernetice; asigurarea transparenţei şi intensificarea cooperării dintre instituţiile publice şi societatea civilă; implementarea standardelor internaţionale în domeniu etc.

Controlul asupra executării Ordinului va fi pus în sarcina Secţiei tehnologii informaţionale şi investigaţii ale infracţiunilor în domeniul informaticii a Procuraturii Generale, dar şi a conducătorilor organelor care exercită activitate specială de investigaţii.

Proiectul final al Planului poate fi vizualizat pe site-ul oficial al Procuraturii (www.procuratura.md), compartimentul „Informaţii”, subrubrica „Planuri şi programe ale Procuraturii Republicii Moldova”, iar propunerile şi obiecţiile pot fi expediate la adresa v.soltan@procuratura.md.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.