Astăzi, 18 mai, în cadrul Summit-ului ICT organizat în săptămâna telecomunicaţiilor şi societăţii informaţionale, operatorul de telefonie mobilă Moldcell a anunţat că este pregătit să lanseze comercial reţeaua de generaţia a patra!

Pe parcursul a  11 ani, Moldcell a revoluţionat piaţa de telecomunicaţii din Republica Moldova, aducând 13 tehnologii în premieră (inclusiv SMS, GPRS, EDGE, 3,5 G) şi investind peste 2 miliarde lei în economia şi infrastructura Moldovei.

Beneficiind de accesul la experienţa internaţională a acţionarilor săi, grupul de telecomunicaţii suedezo-finlandez TeliaSonera, Moldcell aduce tehnologia 4G în viaţa utilizatorilor din ţara noastră pentru cea mai simplă conexiune la Internet – oriunde şi oricând. Combinând viteza de transfer de date prin cablu şi mobilitatea telefoniei mobile, accesul la internet devine mai simplu ca niciodată. Astfel, compania anticipează aşteptările clienţilor săi, oferindu-le Internet la viteză de 5 ori mai mare decât cea actuală pe piaţă. Dacă în condiţii reale viteza obţinută prin ADSL atinge maxim 15 Mbps, Moldcell a demonstrat în timpul prezentării că 80-90 Mbps! nu mai este un vis, ci o realitate. Cu noua tehnologie, să descarci fişiere, să navighezi, să urmăreşti filme în calitate HD, devine o plăcere care oferă confort  maxim şi libertatea de a nu depinde de linia fixă de telefon. Farmecul comunicării 4G Moldcell a fost demonstrat live, în faţa auditoriului, fiind asigurat de reţeaua 4G construită deja de operator în parteneriat cu Ericsson.

4G de la Moldcell înseamnă:

Viteză:

  • de 5 ori mai mare decât ADSL
  • download de până la 100 Mbps
  • upload de până la 50Mbps
  • latenţă 30-40ms
  • cea mai rapidă tehnologie mobilă internet disponibilă la ora actuală!!!

Calitate:

  • streaming live de filme HD
  • experienţă excelentă de navigare pe internet
  • download şi upload rapid

Simplitate:

  • tehnologie simplificată
  • utilizare accesibilă oricărui segment de clienţi
  • conexiune rapidă fără instalări prealabile de dispozitive/soft

Mobilitate:

  • Internet oriunde, oricând
  • fără cabluri pentru internet
  • soluţie pentru acces mobil complet

În decembrie 2009, TeliaSonera a lansat în premieră mondială reţele comerciale 4G în oraşele Stockholm şi Oslo. Aria de acoperire a noii tehnologii s-a extins în Danemarca, Estonia, Finlanda, Lituania, în alte localităţi din Norvegia şi Suedia. În plus, reţele pilot au fost instalate pentru utilizatorii din Lituania şi Letonia, iar conexiuni live 4G s-au realizat în Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan. Domnul Tõnu Grünberg, vice-preşedinte executiv EMT (operator TeliaSonera în Estonia) a participat la summit-ul ICT pentru a împărtăşi experienţa implementării 4G pe pieţele nordice şi baltice ale TeliaSonera.

Tõnu Grünberg, vice-preşedinte executiv EMT Estonia, director dezvoltare şi tehnologii EMT, vice-preşedinte al Asociaţiei Estoniene a Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor:

„4G aduce, în primul rând, un şir impresionant de oportunităţi pentru viteza comunicării, interactivitate, transfer de date în timp real. Pornind de la această tehnologie, se îmbunătăţesc şi se dezvoltă servicii de business, mass-media, dar şi de prim ajutor pentru societate (securitate, medicină, educaţie, etc.). A fost un pas firesc pentru Moldcell, deoarece face parte dintr-un grup care, alături de alte companii, a inventat telefonia mobilă şi a stat întotdeauna în faţă, creând şi aducând clienţilor cele mai avansate şi inteligente soluţii.”

Pentru a verifica avantajele 4G, Moldcell a pus la dispoziţia participanţilor şi oaspeţilor summit-ului ICT un stand demo. Printre primii vizitatori ai zonei de test a fost Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor.

Pavel  Filip, Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor

„Felicit compania Moldcell pentru lansarea de astăzi. Mă bucură faptul că operatorul impulsionează evoluţia tehnologiilor în Republica Moldova şi oferă o nouă perspectivă asupra vitezei şi mobilităţii prin 4G.
Ministerul pe care îl reprezint este gata să ofere tot suportul necesar pentru a ajusta legislaţia naţională în favoarea dezvoltării informaţionale a ţării. Sunt convins că astfel de iniţiative şi realizări concrete apropie Moldova de comunitatea vestică şi  ne situează în rândul ţărilor europene, ceea ce e doar spre binele întregii societăţi.”

Chiril Gaburici, Director General Moldcell

„Cu 3 ani în urmă, Moldcell a reuşit cea mai rapidă lansare comercială din momentul obţinerii licenţei pentru standardul 3,5 G. Astăzi suntem pregătiţi să oferim cel mai rapid Internet mobil, cu viteză de transfer de date de 5 ori mai mare decât prin cablu. Soluţia 4G de la Moldcell oferă toate avantajele pe care le aşteaptă clienţii noştri de la Internet –  rapiditate, simplitate, calitate şi mobilitate.”

Compania Moldcell, care odată cu apariţia sa pe piaţă a adus cu sine competitivitatea şi a transformat telefonia mobilă dintr-un obiect de lux într-un instrument indispensabil de comunicare, lucru şi divertisment al populaţiei din Republica Moldova, a anunţat că e gata să spună tuturor clienţilor: “Bine aţi venit în lumea 4G.”

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.