La 19 octombrie 2010, Fundaţia “Orange Moldova” şi Centru de Informaţii Universitare au dat în exploatare un nou laborator de computere creat în incinta Liceului tehnologic pentru copii cu vedere slabă din Chişinău. Noul laborator de computere este parte a proiectului “Utilizarea tehnologiilor informaţionale în instituţiile speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale”. Scopul acestui proiect ține de asigurarea copiilor şi, în special celor cu dizabilităţi, un nivel înalt de educaţie prin facilitarea accesului acestora la tehnologiile informaţionale noi.

“Instituţia specială care urmează să beneficieze de un laborator de computere este selectată împreună cu Ministerul Educaţiei. Directorul instituţiei identifică o sală pe care, ulterior, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange o reparăm, o mobilăm şi o dotăm cu echipmantul tehnic necesar (computere, conectarea acestora în reţea etc.)”, a menționat Angela Muşet, Directorul Centrului de Informaţii Universitare.

Laboratoarele de computere sunt create după standardele solicitate de Ministerul Educaţiei, conform programului SALT, ceea ce presupune că fiecare sală trebuie să fie dotată cu cel puţin 11 computere.

“Cu regret, mai avem copii care nu au stat niciodată în faţa computerului, fie pentru a naviga pe internet şi a colecta informaţii pentru lecţii sau, pur şi simplu, pentru a comunica cu semenii lor. De aceea, ne-am propus să creăm laboratoare de computere în mai multe instituţii speciale din ţară pentru a le oferi copiilor defavorizaţi posibilitatea de a se familiariza cu noile tehnologii informaţionale pentru a se pregăti mai bine de lecţii şi a interacţiona cu alţi copii de vârsta lor”, a specificat Ludmila Climoc, Director General Orange Moldova, Membru al Consiliului Fundaţiei Orange

Marc Fossier, Director Executiv RSC, Grupul France Telecom a spus că evenimentul este o strategie a Grupului Orange în toate ţările unde acesta operează “Acest eveniment este foarte important pentru Fundaţia Orange Moldova pentru că vine să confirme faptul că vrem să fim implicaţi în educaţia tinerei generaţii, să facilităm accesul la noile tehnologii şi să asigurăm un nivel înalt de educaţie pentru copiii talentaţi din RM şi în special pentru copiii cu dizabilităţi”, a menționat directorul.

Până la finele anului 2010, vor mai beneficia de laboratoare de computere și alte instituții speciale de învăţământ, printre care vor fi: Şcoala-internat specială pentru copii orbi şi slabvăzători din Bălţi; Şcoala-internat specială pentru copii cu deficienţe locomotorii din Hânceşti și Şcoala republicană pentru surzi şi hipoacuzici din Chişinău. Proiectul “Utilizarea tehnologiilor informaţionale în instituţiile speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale” a început în 2008. În acelaşi an au fost create laboratoare de computere în 4 instituţii speciale pentru copii: școala-internat specială pentru copii surzi şi hipoacuzici din Chișinău, Cahul și din s. Hârbovăţ, raionul Călărași dar și școala-internat specială pentru copii cu deficienţe locomotorii din Ialoveni. În total, din 2008 până în prezent, în jur de 1000 de copii au beneficiat de posibilităţile oferite de laboratoarele de computere.

1 COMENTARIU

  1. […] Liceul tehnologic pentru copii cu vedere slabă din Chişinău a fost dotat cu un labora… Thu Oct 21, 2010 8:15 am La 19 octombrie 2010, Fundaţia “Orange Moldova” şi Centru de Informaţii Universitare au dat în exploatare un nou laborator de computere creat în incinta Liceului tehnologic pentru copii cu vedere slabă din Chişinău. Noul laborator de computere este parte a proiectului “Utilizarea tehnologiilor informaţionale în instituţiile speciale pentru copii cu deficienţe fizice şi senzoriale”. Scopul […] […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.