Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Asociaţia Naţională a Companiilor Private din Domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, cu suportul Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, desfăşoară la data de 18 noiembrie 2010, în incinta Sălii de conferinţe AGEPI (Str. Andrei Doga 24/1), cu începere de la ora 8.30, Atelierul de lucru cu genericul „Protecţia programelor de calculator în Republica Moldova”.

Scopul evenimentului este informarea mediului privat şi actorilor relevanţi privind modificările determinate de noua Lege privind dreptul de autor şi drepturile conexe  Nr. 139 din 02.07.2010, în special în domeniul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor. Iniţiativa, parte a Strategiei pentru dezvoltarea sectorului TIC pentru anii 2010-2013, îşi propune să faciliteze şi să consolideze dialogul dintre mediul public şi cel privat în contextul implementării noii legi.

În cadrul atelierului sunt invitaţi reprezentanţi ai mediului privat – operatori, companii de distribuţie a softurilor, reprezentanţi ai ministerului TIC, entităţi implicate în procesul de comercializare a produselor soft, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice abilitate cu funcţii în domeniul protecţiei, prevenirii, depistării şi contracarării încălcărilor în domeniul drepturilor de autor.

Pentru informaţii suplimentare nu ezitaţi să o contactaţi pe Viorica Bordei, Asistent Media, ATIC,  tel: 079975242 / 079002866, e-mail:office@ict.md.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.