untitled

Angajații Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, precum și ai întreprinderilor din domeniu, au participat la primul atelier de lucru privind Sistemul de Management al Securității Cibernetice.

Atelierul de lucru a fost organizat de Institutului de Dezvoltare a Societății informaționale din Republica Coreea în colaborare cu MTIC, în cadrul Programului de Consultanță în Dezvoltarea TIC, ce prevede dezvoltarea cadrului național de politici privind securitatea cibernetică, instruirea personalului și elaborarea unui set de recomandări de îmbunătățire a managementului securității cibernetice la nivel național.

Agenda evenimentului a cuprins 6 sesiuni  tematice, recomandări practice și  studii pe subiectele ce vizează Sistemul de management al securității informațiilor (SMSI), cerinţele minime obligatorii de securitate cibernetică și eventualele contramăsuri de securitate pentru cazuri de incident cibernetic.

Vizita actuală a delegației coreene a cuprins și întâlniri cu conducerea și experții Ministerului TIC precum și cu reprezentanții instituțiilor implicate în implementarea Programului național de securitate cibernetică.

Republica Coreea este unul din liderii incontestabili la nivel global in ceea ce ține de managementul National a Securității Cibernetice . Anterior, Ministerul TIC a beneficiat de suportul autorităților coreene la dezvoltarea Strategiei Naționale de Dezvoltare a Societății Informațional Moldova Digitală 2020 (2013) și a Programului Național de Securitate Cibernetica 2015.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.