După ce criterii trebuie să aleg operatorul serviciilor de acces la Internet? Care-s termenii de înlăturare a deranjamentelor tehnice în reţeaua TV prin cablu? Am dreptul la despăgubiri dacă operatorul de telefonie mobilă nu respectă parametrii de calitate a serviciilor? Răspunsurile la aceste şi multe alte întrebări legate de furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice pot fi găsite pe noua pagină electronică „Întrebări frecvente”, postată astăzi pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) www.anrceti.md, secţiunea „Pagina utilizatorului”.

Pagina electronică este structurată în patru compartimente tematice: Relaţia cu furnizorii, Telefonie, Internet şi TV prin cablu, care vor cuprinde un set de întrebări concrete şi răspunsuri detaliate la subiectele abordate. Toate întrebările vor fi preluate din petiţiile şi adresările parvenite la Agenţie de la utilizatorii finali, iar răspunsurile vor fi date de către specialiştii autorităţii de reglementare. Administraţia Agenţiei consideră că informaţia din noua pagină „Întrebări frecvente” va fi de real folos pentru mai mulţi consumatori de servicii întrucât ea reflectă situaţii tipice în care se pomenesc majoritatea dintre cei care utilizează serviciile de telefonie, Internet şi TV prin cablu.

O bună parte dintre autorii întrebărilor descriu problema care îi preocupă şi solicită ANRCETI să le dea sfaturi despre modul în care ei o pot rezolva, altă parte – cer implicarea Agenţiei în soluţionarea unor probleme de care s-au ciocnit dânşii. În situaţia dată, Agenţia recomandă utilizatorilor de servicii să adreseze iniţial reclamaţia furnizorului în cauză, iar în cazul în care răspunsul şi acţiunile acestuia nu-l satisfac pe reclamant, acesta poate adresa Agenţiei o petiţie la care va anexa şi răspunsul furnizorului. Dacă reclamantul nu este satisfăcut de măsurile întreprinse de Agenţie, el este în drept să se adreseze în instanţa de judecată.

Agenţia va actualiza periodic noua sa pagină electronică, în funcţie de numărul întrebărilor parvenite la adresa sa. Doritorii de a formula întrebări, o pot face prin poşta tradiţională, cea electronică – office@anrceti.md şi prin linia telefonică verde – 080080080. Acest număr poate fi apelat în mod gratuit din orişicare localitate a republicii. Cei care vor să se adreseze Agenţiei prin intermediul site-ului său www.anrceti.md pot accesa „Pagina utilizatorului”, secţiunea „Consultări on-line”, unde vor găsi un formular electronic cu acelaşi nume, în care vor scrie mesajul respectiv. Utilizând acest formular, vizitatorii site-ului pot adresa şi primi răspunsuri la diverse întrebări care ţin de competenţa ANRCETI.

În prezent, Agenţia finalizează elaborarea proiectului paginii electronice „Întrebări frecvente” care este destinată furnizorilor de reţele şi servicii de comunicaţii electronice.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.