Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI – www.anrceti.md) şi Asociaţia Naţională a Companiilor Private (ANCP) din domeniul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor au încheiat astăzi, 25 ianuarie, un acord de colaborare privind facilitarea cooperării în domeniul TIC. El a fost semnat de Sergiu Sîtnic, director ANRCETI, şi Veaceslav Cunev, preşedinte al ANCP, în cadrul unei întâlniri ai reprezentanţilor celor două instituţii. Acesta este primul acord semnat de ANRCETI cu o organizaţie patronală.

La reuniune responsabili din cadrul ANRCETI au făcut o trecere în revistă a principalelor activităţi ale Agenţiei în anul 2010, a preocupărilor şi proiectelor pentru anul 2011. La rândul său, reprezentanţii ANCP au punctat scopurile, priorităţile şi planurile de viitor ale organizaţiei. Părţile au discutat proiectul acordului, direcţiile principale ale colaborării, domeniile şi instrumentele de cooperare.

Sergiu Sîtnic a declarat că ANRCETI este interesată în consolidarea relaţiilor de parteneriat cu organizaţiile patronale din domeniul TIC şi mizează mult pe sprijinul acestora în elaborarea şi implementarea reglementărilor stimulatorii pentru dezvoltarea pieţelor de comunicaţii, promovarea concurenţei loiale şi atragerea investiţiilor în sector. Aşteptăm de la partenerii noştri o participare mai activă în procesul decizional al ANRCETI, dorim ca ei să vină cu opinii şi propuneri concrete la toate proiectele cu impact semnificativ asupra pieţei pe care Agenţia le supune consultărilor publice, a subliniat Sîtnic. El a mai spus că Agenţia este gata să încheie acorduri de colaborare cu toate organizaţiile patronale din domeniul TIC care vor manifesta dorinţa de a avea un parteneriat durabil cu autoritatea de reglementare.

La rândul său, Veaceslav Cunev a afirmat că încheierea acordului de colaborare cu ANRCETI se înscrie în politica ANCP de promovare a parteneriatului cu structurile statale din domeniul TIC. El şi-a exprimat încrederea că această colaborare va fi de real folos atât pentru cele două părţi, cât şi pentru toţi operatorii din sectorul TIC.

Scopul principal al acordului de colaborare cu ANCP constă în stimularea activităţilor de cooperare în domeniul reglementării pieţelor de comunicaţii electronice, promovării unui mediu concurenţial echitabil, prevenirii acţiunilor care au ca obiect sau pot avea ca efect distorsionarea ori restrângerea concurenţei pe aceste pieţe. Acordul prevede promovarea schimbului de experienţă între părţi prin organizarea consultărilor şi expertizelor reciproce, desfăşurarea unor seminare, conferinţe şi foruri asociate în domeniul TIC.

ANCP a fost constituită în anul 2006. Ea promovează dezvoltarea sectorului TIC prin parteneriate viabile cu companiile private, organizaţiile similare, instituţiile de stat şi internaţionale, sporirea competitivităţii sectorului prin dezvoltarea capacităţilor companiilor membre, extinderea pieţei, atragerea investiţiilor în ţară şi participarea în procesul decizional şi regulatoriu al sectorului. În prezent, ANCP întruneşte 29 de companii din domeniul TIC, în cadrul cărora activează mai bine de un sfert din numărul angajaţilor în acest sector.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.