Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI – www.anrceti.md) a identificat încă două pieţe relevante: piaţa iniţierii apelurilor la posturi fixe din reţeaua publică de telefonie şi piaţa de tranzit de trafic în reţelele publice de telefonie. Hotărârile Consiliului de Administraţie al ANRCETI privind identificarea acestor pieţe au intrat în vigoare la 19 august – ziua adoptării lor şi vor fi publicate, săptămâna curentă, în Monitorul Oficial.

Potrivit hotărârilor, prima piaţă relevantă cuprinde serviciile cu ridicata de iniţiere a apelurilor pe segmentul de reţea delimitat, pe de o parte, de punctul terminal fix al reţelei de unde se iniţiază apelurile, iar pe de altă parte – de primul comutator sau de un comutator de tranzit, în funcţie de nivelul ierarhic la care se află punctul de interconectare. A doua piaţă cuprinde serviciile de tranzit local şi naţional a tuturor categoriilor de apeluri pe segmentul de reţea între două sau mai multe puncte de interconectare. Ambele hotărâri au fost supuse procedurii de consultare publică şi ulterior aprobate în şedinţa publică a Consiliului de Administraţie al Agenţiei.

Hotărârile au fost luate în baza analizelor de piaţă efectuate de către specialiştii Agenţiei cu suportul experţilor din cadrul proiectului de asistenţă acordat acesteia de către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Analizele au arătat lipsa concurenţei şi a tendinţelor spre concurenţă efectivă pe aceste pieţe şi existenţa unor bariere semnificative pentru intrarea unor concurenţi pe ele, precum şi faptul că prevederile Legii cu privire la protecţia concurenţei nu sunt suficiente pentru rezolvarea acestor deficienţe. Autorii analizelor de piaţă au tras concluzia că ambele pieţe sunt susceptibile reglementării preventive.

Agenţia a demarat deja analiza detaliată a pieţelor nominalizate pentru a determina dacă unul sau mai mulţi furnizori au putere semnificativă pe ele. În cazul desemnării unor furnizori cu putere semnificativă pe aceste pieţe, Agenţia va stabili obligaţii preventive speciale pentru ei în scopul dezvoltării concurenţei pe pieţele date.

Până în prezent, Agenţia a identificat şase pieţe relevante din sectorul comunicaţiilor electronice. Ea urmează să analizeze încă cel puţin patru pieţe în vederea determinării relevanţei pentru reglementarea preventivă.

1 COMENTARIU

  1. […] ANRCETI a identificat încă două pieţe relevante din sectorul comunicaţiilo… Mon Aug 23, 2010 12:45 pm Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI – www.anrceti.md) a identificat încă două pieţe relevante: piaţa iniţierii apelurilor la posturi fixe din reţeaua publică de telefonie şi piaţa de tranzit de trafic în reţelele publice de telefonie. Hotărârile Consiliului de Administraţie al ANRCETI privind identificarea acestor pieţe au intrat în vigoare la 19 august […] […]

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.