În Moldova a fost lansată “Harta digitală DiasporaMD” în cadrul proiectului „Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova”, implementat de Hilfswerk Austria International prin reprezentanţa Hilfswek Austria în Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Partener asociat pentru dezvoltarea aplicaţiei DiasporaMD este Alianţa Centrelor Comunitare de Acces la Informaţie şi Instruire din Moldova.

Potrivit Agenţiei ”INFOTAG”, managerul proiectului „Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova” Victor Koroli a menţionat marţi în cadrul lansării hărţii, că aceasta poate fi disponibilă pe site-ul www.migranti.md 

”Pe această hartă digitală interactivă, atât migranţii din Republica Moldova, cât şi cei pleacă pentru hotare, pot găsi rapid informaţii despre ambasadele Republicii Moldova despre hotare, secţiile consulare sau informaţii despre cele 152 de asociaţii ale diasporei moldoveneşti. Toate informaţiile au fost obţinute de la ambasadele şi consulatele RM peste hotare. Pe parcurs harta va fi completată cu noi informaţii”, a menţionat Victor Koroli.

Potrivit lui, pe această aplicaţie pot fi găsite informaţii şi despre cei şapte beneficiari de granturi în cadrul în cadrul proiectului „Remitenţele Dezvoltă Comunităţile în Moldova”.

”Comunitatea de migranţi moldoveni este destul de mare, însă comunicarea dintre ei şi cei de acasă este destul de redusă. Pornind de la aceasta am decis să dezvoltăm această aplicaţie pentru a face comunicarea cât mai eficientă şi ai încuraja pe cei care muncesc peste hotare să-şi investească sursele financiare în economia Republicii Moldova. În acest sens, pe pagina interactivă am plasat şi oportunităţile de finanţare pentru migranţi. Este nevoie să avem un dialog constructiv şi să ajutăm migranţii să-şi orienteze remitenţele către dezvoltarea Republicii Moldova”, a precizat managerul proiectului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.