Opera a prezentat conceptul unui nou browser – Opera Neon. Potrivit dezvoltatorilor, cele mai moderne browsere nu doresc să scape de funcții depășite, cu toate că în ultimii ani Internetul s-a schimbat foarte mult.

Neon utilizează motorul Blink, precum și versiunea standard Opera, dar „a fost construit de la zero, pentru a demonstra efecte impresionante și animații, fără a compromite performanța”.

Printre noile funcții, se anunță și propriul player video, galerie de imagini și un download manager. Neon utilizează bara verticală de „tab-uri”, unde va fi realizat un sistem automat de sortare – paginile utilizate frecvent se vor poziționa sus, și cele neutilizate – jos. Alte inovații includ abilitatea de a reda video într-o fereastră separată, fără a incomoda navigarea pe alte pagini, precum și lucrul cu mai multe tab-uri simultan în regim split-screen.

Potrivit reprezentanților companiei, Neon nu va înlocui Opera, dar unele dintre funcțiile sale vor apărea în browserul standard, în această primăvară. Versiunile pentru Windows și Mac sunt deja accesibile pentru descărcare.

Lasă un răspuns