În cadrul conferinței pentru dezvoltatori Build 2017, Microsoft a promis că distribuțiile populare Linux, precum Ubuntu, SUSE și Fedora, vor apărea în magazinul Windows Store. Gigantul IT s-a ținut de cuvânt și Ubuntu este deja disponibil în magazinul de aplicații.

Utilizatorii deja pot descarca aplicația Ubuntu. Această soluție permite rularea aplicațiilor Linux, fără a utiliza alte metode. În plus, o nouă funcționalitate deschide accesul Ubuntu la fișierele utilizatorului și resursele hardware.

Pentru a utiliza Ubuntu în Windows 10, trebuie să accesați meniul ”Turn Windows features on or off”, în Panoul de control, să activați ”Windows Subsystem for Linux” și să reporniți computerul. După efectuarea acestor manipulări, Ubuntu poate fi rulat din meniul Start, sau folosind comanda ”ubuntu”, în linia de comandă cmd.exe.

Ubuntu va apărea oficial în Windows 10 Fall Creators Update, în cursul acestui an.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns