Despre LG V30 știm deja destul de multe. Potrivit informațiilor din mai multe surse, smartphone-ul va primi specificații hardware de top și ecran FullVision pe întregul panou frontal. De asemenea, se spune că V30 va fi primul dispozitiv mobil care va avea o cameră cu diafragma f/1.6. Dacă anumite specificații sunt doar presupuneri, atunci cele legate de cameră au fost dezvăluite recent de către LG.

După cum a menționat reprezentantul companiei, în V30 se va utiliza obiectivul LG Crystal Clear Lens cu diafragma f/1.6 și lentile de sticlă. Aceasta este o cifră record pentru dispozitivele mobile, în acest moment. Cea mai bună valoare a diafragmei este acum deținută de către camera instalată în Samsung Galaxy S8 – f/1.7.

LG susține că această cameră va face cele mai clare și cele mai vii imagini, în comparație cu modulele concurenților. Aceasta se va descurca perfect în condițiile de lumină slabă, deoarece poate capta cu 25% mai multă lumină decât modulele obiectivelor cu diafragma f/1.8. Lentilele din sticlă contribuie la o mai bună colectare și transmitere a culorii luminii decât cele din plastic. Focalizarea automată cu laser, stabilizarea optica și cea electronică, și alte funcții transformă camera din LG V30 în una ideală pentru pasionații de fotografii mobile. În același timp, modulul camerei este cu 30% mai mic decât cel din ​​V20.

LG V30 va fi prezentat la un eveniment special pe 31 august, cu o zi înainte de începerea expozitiei IFA 2017, care va avea loc în perioada 1 – 6 septembrie, la Berlin.

Lasă un răspuns