Cu o lună în urmă, publicațiile sud-coreene au anunțat că Samsung intenționează să reîntoarcă un anumit număr de smartphone-uri Galaxy Note 7 pe piață. Cu alte cuvinte, compania coreeană va înlocui bateriile cu unele sigure și va vinde smartphone-urile date la un preț mai mic. Samsung a negat această informație, dar, după cum se pare, totul va fi anume așa: Galaxy Note 7 va apărea din nou pe piață.

Într-o declarație pe site-ul Samsung dedicat dispozitivului, se anunță că un număr limitat de Galaxy Note 7 va fi restabilit. Aceste dispozitive vor fi oferite în unele piețe, în plus, ele vor putea fi închiriate. Este dificil de a argumenta ce înseamnă aceasta. În unele aeroporturi din Japonia și Coreea de Sud, pasagerilor li se propun smartphone-uri în chirie pe parcursul șederii în țara respectivă. Poate că o parte din Galaxy Note 7 restaurate vor fi utilizate în acest scop.

Anterior s-a anunțat faptul că telefoanele inteligente restabilite vor fi oferite pe piețele emergente, cum ar fi India și Vietnam, dar acum Samsung nu indica țările în care va fi comercializat acesta.

Vă amintim că Samsung Galaxy Note 7 a fost eroul celui mai mare scandal din 2016. Acest dispozitiv a fost lansat pe piață în luna august, iar peste câteva luni a fost scos din producție din cauza numeroaselor cazuri de incendiere spontană. În ianuarie, au fost anunțate rezultatele anchetei oficiale efectuate de Samsung, unde s-a constatat că incendiul s-a produs din cauza bateriilor defecte.

Lasă un răspuns