Optimizat pentru operare digitală şi microprocesoare de putere mică, Windows 8 poate fi instalat pe tablete, PC-uri şi laptop-uri, iar în viitor chiar şi pe telefoane mobile.

Windows 8 ar putea revigora una dintre cele mai profitabile mărci din istoria business-ului şi l-ar putea propulsa pe Sinofsky în poziţia de director general al Microsoft, atunci când Steve Ballmer va decide să se retragă.

Sinofsky are cunoştinţele tehnice şi calităţile de „showman” necesare pentru a conduce Microsoft, consideră Frank Artale, director general al companiei de investiţii Ignition, înfiinţată de un grup de foşti directori ai grupului.

Susţinătorii lui Sinofsky afirmă că acesta a adus ordine în procesul de dezvoltare a aplicaţiilor informatice de la Microsoft, care se desfăşoară uneori haotic, parţial prin eliminarea unor trepte ierarhice printr-un proces numit la nivel intern drept „sinofskyzare”.

Criticii susţin pe de altă parte că Sinofsky nu are carisma necesară pentru prima funcţie din grup şi se întreabă dacă are sclipirile tehnice ale lui Gates sau capacitatea analitică şi personalitatea puternică a lui Ballmer.

Majoritatea analiştilor sunt de acord totuşi că succesul Windows 8 ar face din Sinofsky posibilul succesor la conducerea Microsoft.

Mobile World Congress Barcelona este cel mai important eveniment din cariera lui Sinofsky, care este în mare parte necunoscut în afara industriei tehnologice.

Sinofsky şi-a început cariera la Microsoft în 1989, imediat după absolvirea studiilor, şi a atras rapid atenţia lui Gates, care l-a numit asistentul său tehnic. Gates l-a apreciat pe Sonofsky ca şi pe J. Allard, forţa din spatele Xbox, pentru că l-au ajutat să înţeleagă amploarea revoluţiei Internetului.

În 1998, Sinofsky a devenit vicepreşedinte al Microsoft şi, după dezvoltarea cu succes a Office 2003 şi 2007 şi-a creat reputaţia de „shipper”, o mare onoare într-o companie care apreciază mai mult decât orice aducerea produselor pe piaţă.

Sinofsky a fost transferat la divizia Windows în 2006, iar în 2009 a preluat conducerea acesteia.

În pofida funcţiei importante pe care o deţine, Sinofsky, cunoscut pentru ID-ul de mail „SteveSi”, îşi face încă timp să răspundă personal emailurilor şi să stea de vorbă pe coridoare, chiar dacă nu este întotdeauna persoana pe care să vrei să o întâlneşti.

Discuţiile cu Sinofsky pot fi dure, afirmă colegii, dar nu înjură ca Gates şi nu ţipă ca Balmer.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.