Datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie mobilă în primul trimestru al anului curent, publicate astăzi pe pagina web oficială a ANRCETI, arată că în primele trei luni ale anului volumul total al vânzărilor pe acest segment de piaţă a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2014, cu 4,8% (+38,5 mil. lei) și a însumat circa 834,5 mil. lei.

Această creştere se datorează, în principal, sporirii volumul traficului de voce în reţelele de telefonie mobilă. Indicatorul respectiv a crescut, faţă de primul trimestru aI anului 2014, cu 4,5% (+66 mil. minute) şi a depăşit cifra de 1,5 mld. minute. În acelaşi timp, traficul mediu lunar per utilizator al serviciilor de telefonie mobilă a sporit cu 13% și a alcătuit 229 minute (trei ore şi 49 minute).

Potrivit datelor statistice prezentate ANRCETI de cei trei furnizori de servicii de comunicații mobile (Orange Moldova, Moldcell și Moldtelecom), cea mai semnificativă creștere a traficului de voce – de 6,4% a fost înregistrată de SA “Orange Moldova”, acest indicator însumând 1,07 mld. minute. Volumul traficului în rețeaua SA „Moldcell” a crescut cu 1% și a constituit 394 mil. minute, iar în rețeaua SA „Moldtelecom” s-a micşorat cu 2,7% şi a constituit 76 mil. minute. Cel mai mare număr mediu lunar de minute vorbite la telefonul mobil (285 minute) a fost înregistrat de clienții SA “Orange Moldova”. Un utilizator final al SA „Moldcell” a vorbit în mediu lunar la telefon 162 minute, iar cel deservit de SA “Moldtelecom” – 105 minute.

Aceleaşi date arată că sporirea volumului total de vânzări pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă se datorează creşterilor înregistrate de SA „Moldcell” şi SA “Orange Moldova”. Astfel, SA „Moldcell” a sporit volumul vânzărilor cu 13,9% şi a obţinut venituri în sumă de 232,8 mil. lei. Veniturile SA “Orange Moldova” au crescut cu 2,2% şi au alcătuit 572,1 mln. lei, iar veniturile SA “Moldtelecom” au scăzut cu 7,6% şi au constituit 29,5 mil. lei. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) s-a diminuat cu 7,3% şi a alcătuit 63,8 lei. SA “Orange Moldova” a înregistrat un ARPU de 75,1 lei, SA „Moldcell” – de 52,9 lei şi SA “Moldtelecom”– de 28 lei.

Rapoartele statistice ale celor trei furnizori mai arată că în primele trei luni ale anului numărul total al utilizatorilor serviciilor de telefonie mobilă s-a micșorat, față de aceeași perioadă a anului trecut, cu 3,3% (146,8 mii) şi a constituit 4,34 mil., iar rata de penetrare a serviciilor respective raportată la 100 de locuitori s-a diminuat cu 4% și a însumat 122,2%. Diminuarea ușoară a numărului de utilizatori ai serviciilor de telefonie mobilă a fost cauzată, în principal, de efectele implementării portabilităţii numerelor telefonice şi de reducerea numărului de utilizatori pasivi (care n-au consumat şi n-au achitat în ultimele trei luni nici un serviciu de telefonie mobilă). Conform situaţiei din 1 aprilie 2015, din numărul total de utilizatori – 3 mil. 714 mii (85,47%) erau utilizatori activi, iar 631,54 mii (14,53%) – pasivi.

În primul trimestru al anului 2015, poziţiile de piaţă ale celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă, în funcţie de cifra de afaceri, au suferit schimbări nesemnificative. Cota de piață deţinută de SA „Moldcell” s-a majorat cu 2,2 puncte procentuale (p. p.) şi a alcătuit 27,9%. În același timp, cota SA „Orange Moldova” s-a micșorat cu 1,7 p. p. și a însumat 68,6%, iar cota SA “Moldtelecom” a scăzut cu 0,5 p. p. şi a constituit 3,5%.

Alte date despre evoluţia pieţei de telefonie mobilă în primul trimestru al anului 2015 pot fi găsite pe www.anrceti.md, secţiunea Date statistice.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.