La 16 mai curent a ieşit de sub tipar primul număr al publicaţiei oficiale a Serviciului Fiscal de Stat „Monitorul fiscal FISC.md”. Până la sfârşitul acestui an revista va apărea o dată la două luni, pentru anul viitor fiind preconizată apariţia cu frecvenţă lunară a acesteia, inclusiv, în format electronic.

Ideea principală a publicaţiei este de a aduce la cunoştinţa contribuabililor, autorităţilor publice centrale şi locale, a fiecărui angajat al Serviciului Fiscal de Stat (SFS), poziţia oficială a acestuia cu privire la legislaţia fiscală în vigoare. Poziţia SFS va fi reflectată în materialele din compartimentele ”Documente şi comentarii”, ”Întrebări şi răspunsuri” şi ”Practica fiscală”.

La primul număr al publicaţiei vor fi anexate un şir de materiale adiţionale, plasate pe un disc electronic care va conţine: Codul fiscal (redacţia din 4 aprilie 2011), programul ”Declaraţie rapidă” şi ghidul de utilizare a serviciilor electronice ”Declaraţie rapidă” şi ”Declaraţie electronică”, precum şi alte informaţii utile. Această ediţie a fost lansată cu suportul proiectului USAIDǀBIZTAR. În viitorul apropiat va fi lansată şi versiunea electronică a revistei, care va fi folosită activ de utilizatorii serviciilor de Internet în activitatea acestora. Elaborarea versiunii electronice a publicaţiei ”Monitorul fiscal FISC.md”, pe de o parte va spori volumul de informaţii de ordin fiscal, pe de altă parte – va permite reducerea cheltuielilor pentru imprimare şi respectiv, costul abonamentului”.

Publicaţia este disponibilă în chioşcurile ”Moldpresa” şi oficiile ”Poşta Moldovei”, cît şi prin abonament.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.