34534534

Compania MUK Distribution și compania NetApp, unul dintre liderii mondiali în producția de sisteme de stocare, au anunțat semnarea unui contract de distribuție în Republica Moldova.

NetApp a fost înființată în anul 1992 și este unul dintre cei mai importanți producători ai soluțiilor de depozitare și de gestionare a informației. Soluțiile inovatoare NetApp asigură stocarea, gestionarea și protecția celor mai valoroase informații ale companiilor din întreaga lume.

Portofoliul companiei include sisteme hibrid de stocare, sisteme de stocare All-Flash de clasă corporativa EF-Series, sisteme de stocare în cloud și software-ul pentru acestea. Unul dintre produsele-cheie sunt sistemele de stocare NetApp All-Flash FAS, cu sistemul de operare Clustered Data ONTAP. All-Flash FAS reprezintă un mediu multi-protocol, multi-user care permite scalarea cu ajutorul sistemelor de stocare eterogene sau omogene, precum și functii de control al datelor și de micșorare a volumului, inclusiv compresia, deduplicarea, replicarea și clonarea acestora.

Trebuie remarcată prezența în portofoliul NetApp a solutiei FlexPod, dezvoltată împreună cu un alt partener MUK – compania Cisco Systems, care permite de a reduce timpul de implementare, riscurile și costurile infrastructurii IT. Acestă platformă este o soluție flexibilă pentru infrastructura convergentă, cu posibilități de păstrare a datelor și a tehnologiilor de rețea și a celor pentru servere.

Mai multe informații despre achiziționarea soluțiilor NetApp le puteți obține la numărul de telefon +373-677-00-611, sau prin e-mail moldova@muk.md.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.