Ministrul TIC, Pavel Filip, a salutat prezenţa celor circa 50 de tineri din toată ţara, prezenţi la prima şedinţă a clubului „iTineret”, precum şi a invitaţilor – reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Ministerului Tineretului şi Sportului, Universitatea Tehnică din Chişinău.

Pavel Filip a subliniat importanţa pe care ministerul o acordă dezvoltării domeniului TIC şi implicării active în acest proces a tineretului. Ministrul consideră că prin acţiuni de genul – clubul „iTineret”, concursul „iTineret –Viitorul începe cu tine”, rubrica „Ai o întrebare pentru ministru?” plasată pe site-ul MTIC, tinerii interesaţi de domeniu au posibilitatea să se promoveze, să găsească răspunsuri la întrebările legate de sectorul TIC.

“Clubul “iTineret” este una dintre acţiunile care îşi propune să aducă valoare cunoştinţelor voastre. Vom invita, rând pe rând, la şedinţele clubului „iTineret”, profesioniști care o să vă ajute să înţelegeţi mai bine ceea ce studiaţi şi, după asta, să atingeţi eficacitate mai înaltă în activităţile practice”, a menţionat ministrul.

Victor Beşliu, șeful catedrei Automatica și Tehnologia Informației de la Universitatea Tehnică din Moldova, preşedintele juriului primei ediţii a concursului “iTineret –viitorul începe cu tine” a apreciat înalt faptul că ministerul a respectat principiul continuităţii. “Concursurile lansate de MTIC pentru tineri sint o idee foarte bună şi sporeşte nivelul de pregătire a studenţilor pentru facultate. Au de căştigat ambele părţi – şi tinerii şi statul”, a spus Victor Beşliu.

Prima şedinţă a clubului i-Tineret „Instrumente şi oportunităţi în mediul on-line din Republica Moldova” a întrunit finalişti ai primei ediţii a concursului „iTineret-viitorul începe cu tine”, deţinători de site-uri, aplicaţii web, bloggeri.

La şedinţa clubului sînt dezbătute subiecte cu privire la modalităţile de cîştig a banilor din on-line în RM, sistemele de impozitare pentru busness-ul on-line etc.

sursa: mtic.gov.md

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.