Compania de telecomunicaţii „Mediafon” UAB din Lituania a fost nominalizată câştigător al concursului de selectare a administratorului bazei de date centralizate pentru implementarea portabilităţii numerelor telefonice în Republica Moldova. Decizia a fost luată, la începutul săptămânii curente, cu vot unanim, de către membrii Comisiei de concurs instituită de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Comisia întruneşte specialişti din cadrul ANRCETI, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, reprezentanţi ai furnizorilor de telefonie mobilă şi fixă şi un expert internaţional în domeniul portabilităţii numerelor telefonice. Comisia a verificat îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a candidaţilor, a efectuat preselectarea acestora, după care a evaluat ofertele propuse în conformitate cu criteriile de evaluare şi grila de punctaj stabilite în Caietul de sarcini. Membrii comisiei au calificat oferta propusă de „Mediafon” UAB drept cea mai bună din cele prezentate la concurs şi i-au acordat cel mai mare număr de puncte. Concursul s-a desfăşurat în perioada 6 – 13 august 2012. Anterior, la ANRCETI, au parvenit, în intervalul 15 iunie – 30 iulie 2012, trei cereri de participare la concurs.

Conform Procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului, Consiliul de Administraţie al ANRCETI a emis, în baza deciziei Comisiei de concurs, o hotărâre prin care a desemnat compania „Mediafon” UAB câştigător al concursului. Ulterior, ANRCETI şi „Mediafon” UAB urmează să negocieze şi să semneze, în termen de 30 de zile, Acordul de organizare, operare, administrare şi întreţinere a bazei de date centralizate, întocmit conform ofertei câştigătoare.

Potrivit Caietului de sarcini, după semnarea acordului câştigătorul concursului va elabora condiţiile tehnice şi comerciale privind implementarea portabilităţii numerelor, va negocia şi încheia contractele respective cu furnizorii de telefonie mobilă şi fixă, va asigura funcţionalitatea bazei de date centralizate (BDC), implementarea portabilităţii numerelor în reţelele de telefonie mobilă până la 1 aprilie 2013 şi în reţelele de telefonie fixă – până la 31 august 2013.

BDC reprezintă un sistem informatic care colectează şi stochează informaţii referitoare la numerele portate şi permite ca informaţiile privind procesul de portare a numerelor să fie schimbate între furnizori. Administratorul BDC are misiunea de a organiza, opera, administra şi întreţine baza de date, a coordona şi controla procesul de portare a numerelor. Portabilitatea numerelor reprezintă un serviciu destinat utilizatorilor de telefonie care permite acestora să-şi păstreze numărul de telefon atunci când se transferă la alţi furnizori de telefonie.

„Mediafon” UAB este o companie de telecomunicaţii cu capital privat, cu sediul în Vilnius, Lituania. Ea activează în această ţară din 1998, iar în ultimii 12 ani este prezentă şi pe pieţele de telecomunicaţii din mai multe ţări ale lumii. În prezent, compania dată administrează procesul de portabilitate a numerelor telefonice în Georgia şi Azerbaidjan.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.