escoala.md

Ministrul Educației, Maia Sandu, a participat astăzi la sesiunea dedicată educației din cadrul celei de-a cincea ediții a forului tehnologic ”Moldova ICT Summit”, care se desfășoară în perioada 14-15 mai, la Chișinău. În cadrul evenimentului, ministerul a prezentat prima platformă de management educațional la clasă – eScoala.md și alte câteva proiecte dezvoltate în instituțiile de învățămînt cu suportul diferitor companii private. 

Proiectul eScoala.md se află în proces de testare, iar din luna septembrie va fi lansat în 10 licee din capitală. Peste un an, platforma ar putea ajunge în toate instituțiile de învățămînt. Datorită proiectului, toate bazele de date ale instituţiilor de învăţămînt din ţară vor putea fi accesate în format electronic. Elevii, profesorii, părinţii şi administraţia şcolii vor putea vizualiza orarul lecţiilor, temele de acasă și notele copiilor.

”Ministerul Educației și-a asumat rolul de susținător activ al integrării TIC în educație, la nivelul instituțiilor de învățămînt, în practica didactică, în implementarea politicilor educaționale, în formarea cadrelor didactice, în sporirea transparenței activității educaționale și în managementul sistemului educațional. Elevii sînt atrași de noile tehnologii, stimuli foarte puternici în comparație cu metodele clasice de învățare. Este important să le arătăm că internetul, computerele, programele pot fi folosite și în alte scopuri în afară de jocuri. În caz contrar, instituția de învățămînt devine un sistem vetust”, a declarat ministrul. 

În prezent în instituțiile de învățămînt din țară se implementează mai multe proiecte de țin de tehnologiile informaționale. Astfel, în cadrul proiectului-pilot „Conectează-te: un calculator pentru fiecare elev”, ministerul, în parteneriat cu cîteva companii private din domeniu, a asigurat cu calculatoare personale 431 de elevi și 69 de profesori din 10 licee din țară. 

”Proiectul se implementează doar de cîteva luni, dar avem deja unele exemple de experiențe pozitive ale unor școli unde profesorii utilizează în mod eficient mijloacele TIC la clasa și, cel mai important, dezvoltă propriile conținuturi”, a menționat Maia Sandu. 

Referindu-se la proiectele din domeniul învățămîntului superior, Maia Sandu a relatat despre sistemului informațional de management universitar al Universitatii de Stat de Medicină și Farmacie ”N. Testemițanu”, care va fi lansat în iunie curent. În același timp, ministrul a menționat că în prezent structura pe care o reprezintă lucrează, împreună cu Centrul E-guvernare, la elaborarea sistemului de e-admitere, care va permite ca depunerea actelor pentru înmatriculare la toate universitățile să poată fi făcută în format electronic. 

În cadrul unui alt parteneriat cu USAID și companiile din sector se planifică dezvoltarea unui centru de excelenta în tehnologii informaționale la Universitatea Tehnică din Moldova. 

La sesiunile summitului dedicate ICT4Education au participat reprezentanți ai universităților, directori de școli, șefi ai direcțiilor de învățămînt, profesori, elevi și studenți, reprezentanți ai editurilor și companiilor TIC. 

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.