in mac

Î.S. “Centrul de Telecomunicații Speciale” avertizează utilizatorii de Internet din Republica Moldova, în special autoritățile publice, asupra amenințării informatice Cryptolocker, ce blochează accesul utilizatorului la fișierele din computer prin intermediul unui malware de tip ransoware, provocînd pagube semnificative.

Ce reprezintă Cryptolocker și ce amenințare constituie acesta pentru utilizatori?

CryptoLocker este o nouă formă de viruși ransomware care criptează sau blochează datele într-un calculator, afișînd, imediat, un avertisment în care se cere achitarea unei recompense pentru recuperarea datelor. Amenințarea se propagă prin intermediul fișierelor atașate la mesajele electronice de tip spam, care odată accesate, descarcă și rulează în computer virusul Cryptolocker sau prin accesarea unor site-uri compromise. Conform experților, Cryptolocker este răspândit prin email-uri ce par oficiale.

Cum funcționează acesta?

În general, acesta notifică despre plăți lipsă, taxe, achiziții și lucruri similare ce pot face cu ușurință o persoană să deschidă un atașament malițios. Imediat ce acest atașament este deschis, calculatorul va fi infectat cu acest virus periculos care va cripta imediat fișierele utilizatorilor, în urma căruia, se oferă 72 de ore pentru a achita suma de bani indicată, în caz contrar, aceasta crește semnificativ, sau, în cazul în care ultilizatorul refuză să achite, datele se distrug.

“Cea mai mare pagubă provocată de acest virus rezidă în faptul că poate face inaccesibile fișiere importante în instituții, precum cele financiar-contabile sau alte documente critice”, a menționat dl Serghei Popovici, directorul general al Î.S. “Centrul de Telecomunicații Speciale”. Mai mult, schema utilizată pentru criptare este una sofisticată. Practic, odată afectat, utilizatorul nu-și va mai putea recupera datele criptate decît în urma achitării sumei cerute. Acest lucru înseamnă însă, finanțarea atacatorilor și contribuie la fortifierea sistemului și la extinderea amenințării informatice. Cryptolocker utilizează un mecanism de criptare avansat ce poate pătrunde în orice tip de fișiere. Criptarea prin intermediul cheii publice și decriptarea prin cheia privată fac, practic, imposibilă recuperarea din punct de vedere tehnic a datelor de pe computerul infectat.

Ce metode de precauție pot reduce riscul contactului cu Cryptolocker?

Este foarte important ca utilizatorii să cunoască și să ia măsurile necesare pentru a evita acest tip de virus. Pentru a vă proteja de acest virus, vă recomandăm să:
– NU răspundeţi la mesaje electronice nesolicitate;
– NU accesaţi link-uri şi ataşamente incluse în acestea;
– Actualizaţi permanent sistemul de operare şi soluţiile antivirus utilizate;
– Realizaţi în mod regulat procese de backup.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.