În perioada 22 – 24 septembrie 2011 la Universitatea Tehnică din Moldova (UTM) a avut loc cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Internaţionale Ştiinţa Calculatoarelor şi Microelectronică (ICMCS-2011), organizată de Facultatea Calculatoare, Informatică şi Microelectronică în parteneriat cu Orange Moldova.

Scopul conferinţei a fost de a aborda probleme actuale şi de perspectivă ale dezvoltării societăţii informaţionale, e-guvernării şi noilor tehnologii din domeniul ştiinţei calculatoarelor, microelectronicii şi nano-tehnologiilor.

Concomitent, s-a desfăşurat şi finala concursului studenţesc internaţional Earth Rover 2011 în domeniul sistemelor robotice mobile. La concurs au participat 6 echipe de studenţi din Republica Moldova, România şi Ucraina, iar echipele câştigătoare plasate pe primele 3 locuri au fost premiate de către compania Orange. Echipa Universitatii Tehnice s-a clasat pe locul II.

Liudmila Climoc, Director General Orange Moldova: Avem un parteneriat durabil cu Universitatea Tehnică din Moldova de 6 ani. În tot acest răstimp am susţinut universitatea şi studenţii în toate iniţiativele lor, deoarece credem ca tehnologiile stau la baza dezvoltării şi reprezintă viitorul, iar Orange acordă o atenţie deosebită inovării şi transferului tehnologic.”

Ion Bostan, Rector, Universitatea Tehnică din Moldova: „Suntem bucuroşi de parteneriatul cu Orange Moldova. Numai în ultimii 2 ani Orange a alocat peste un milion de lei pentru dezvoltarea proiectelor universităţii noastre. Din aceste considerente, avem o deosebită plăcere să acordăm dnei Liudmila Climoc, Director General Orange Moldova, titlul de senator de onoare al Universităţii Tehnice.”

În cadrul parteneriatului cu Universitatea Tehnică din Moldova, Orange susţine Conferinţa Internaţională Ştiinţa Calculatoarelor şi Microelectronică deja al patrulea an. De asemenea, Orange a creat o clasă de computere şi un laborator de tehnologii mobile în cadrul Facultăţii Calculatoare, Informatică şi Microelectronică, a oferit burse Orange, locuri de practică pentru studenţi, a susţinut şi alte proiecte interesante şi inovatoare. Acest parteneriat este unul strategic, care vine să reconfirme statutul Orange de companie social-responsabilă.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.