Intel ME

În perioada 13-16 mai 2013, în Phoenix, Arizona, Statele Unite ale Americii, are loc întrunirea anuală a membrilor Academiei Intel a Cadrelor Didactice. Scopul acestui eveniment internaţional, la care participă cercetători şi practicieni din domeniul educaţiei din peste 70 de ţări, constă în identificarea căilor de valorificare în învăţământul general a oportunităţilor oferite de Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor (TIC) în predarea şi învăţarea ştiinţelor reale.

Pentru prima oară la lucrările Academiei participă şi o delegaţie din Republica Moldova, care include atât factori de decizie din cadrul Ministerului Educaţiei, cât şi cadre didactice din învăţământul secundar şi cel universitar. Specialiştii moldoveni vor beneficia de prelegeri susţinute de fruntaşi ai utilizării mijloacelor TIC în predarea şi învăţarea ştiinţelor reale, vor studia cele mai avansate metode de proiectare curriculară, orientate spre formarea acelor competenţe din domeniul ştiinţelor reale, pe care le cere economia bazată pe cunoaştere a secolului 21.

De asemenea, persoanele delegate să participe la Lucrările Academiei Intel, vor avea posibilitatea să studieze metodele de promovare a ştiinţelor reale şi a cercetării ştiinţifice în rândul elevilor şi cadrelor didactice din gimnazii şi licee, aşa cum sunt ele văzute de mai multe personalităţi notorii, cum ar fi profesorul Derek Bell (College of Teachers, UK), doctorul Jean S. Chung (director, Korea Foundation for the Advancement of Science & Creativity), doctorul Melissa Dubois, (director, Office of Partnership Development, Portland Metro STEM Partnership), profesorul Enshan Liu, (Beijing Normal University, Beijing), doctorul Agueda Gras-Velazquez, (Science Programme Manager, European Schoolnet) ş.a.

La rândul lor, specialiştii din Republica Moldova vor prezenta colegilor din alte ţări un proiect al Planului de acţiuni, care are drept scop informatizarea învăţământului din ţara noastră, actualizarea curriculei prin includerea în aceasta a metodelor de predare-învăţare, bazate pe instruirea asistată de calculator, crearea de conţinuturi digitale, folosirea pe scară largă a lecţiilor interactive multimedia şi a metodelor computerizate de evaluarea a rezultatelor învăţării.

Reprezentanţii Corporaţiei Intel şi ai Societăţii pentru popularizarea ştiinţei (SUA) şi-au exprimat disponibilitatea de a ajuta şi în continuare Republica Moldova în implementarea mijloacelor TIC în educaţie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.