Desi este dubios cum un producator de jocuri, EA – Electronic Arts, a intrat pe o lista  alaturi de operatori de internet, banci, operatori de telefonie sau companii aeriene, mai dubios este fapul ca a iesit pe primul loc. Care a fost premiul? Titlul de cea mai slaba, proasta, rea, urata, dezagreabila companie din Statele Unite ale Americii.

The Consumerist a adunat nu mai putin de 250.000 de voturi pentru acest concurs in care, pentru prima oara in cativa ani buni, din 32, premiul cel mare nu a fost castigat de o banca sau alta companie negativa prin natura ei.

Titlul a fost acordat celor de la EA pe motiv de lacomie extrema manifestata de companie, in conditiile in care vorbim de o entitate care ar trebui sa transforme lumea intr-un loc mai distractiv. Nivelul de avaritie aratat de EA depaseste fara probleme Bank of America in contextul in care si cei care au facut testul au recunoscut ca pentru o banca avaritia este politica de firma. Pe acest subiect, John Reseburg – EA senior director of corporate communications a afirmat: “Suntem convinsi ca presedintii de banci, companiile petroliere, companiile producatoare de tigari si arme, cu totii respira usurati ca anul acesta nu erau pe lista.”

Cu siguranta un astfel de titlu nu va sensibiliza pe nimeni, iar lucrurile in industrie vor ramane exact ca in acest moment. Dupa cum zicea acelasi John Reseburg, “Vom continua sa facem jocuri si servicii de gaming castigatoare de premii cu care interactioneaza 300.000.000 de utilizatori global.”

sursa: playtech.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.