Rovio a anunţat lansarea jocului Angry Birds pentru cei peste 800 milioane de utilizatori ai Facebook-ului. Celebrul joc Angry Birds va debuta pe reţeaua de socializare Facebook de Ziua Îndrăgostiţilor.

Unul din cele mai cunoscute jocuri dedicate dispozitivelor mobile soseşte pe cea mai mare reţea de socializare din lume. Jocul va deveni disponibil în prima fază utilizatorilor site-ului de social media din Jakarta, urmând ca mai apoi să fie lansat la nivel global.

Angry Birds va fi disponibil în variantă gratuită, însă pentru a beneficia de opţiuni precum Mighty Eagle, arma de cutremur şi altele va trebui să plăteşti o anumită sumă.

Acum doi ani, compania finlandeză Rovio Entertainment a lansat Angry Birds. De atunci, jocul în care păsările înfuriate luptă împotriva porcilor care le-au furat ouăle, a devenit un fenomen global. Jucării de pluş, accesorii, huse şi mai tot ce e sub soare, au purtat eticheta Angry Birds.

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.